ß
Mama Raisei, copila în vârstă de doar 2 ani și 5 luni care a fost găsită decedată în apropierea casei sale, face primele declarații despre tragedie. Iată ce a spus despre posibilul criminal al fiicei sale!
O tragedie îngrozitoare a avut loc în comuna Breasta, județul Dolj, acolo unde Stan Raisa, o fetiță în vârstă de 2 ani și 5 luni a fost dată dispărută, după ce un vecin nu a mai văzut-o jucându-se alături de ceilalți copii cu care se afla pe stradă. La scurt timp de la alertarea autorităților, peste o sută de oameni, jandarmi, un elicopter și mai mulți câini dresați au plecat în căutarea micuței, sperând că o vor găsi teafără. Din păcate însă, marți dimineață trupul neînsuflețit al copilei a fost descoperit într-o râpă, în apropiere de casa în care fetița locuia alături de bunicii ei.
”La data de 27 mai a.c., ora 12.30, polițiștii Secției nr.2 Poliție Rurală Breasta au fost sesizați de un bărbat, din comuna Breasta, cu privire la faptul că, vecina sa, Stan Raisa Maria Nicoleta, de 2 ani și 5 luni a plecat voluntar de la locuința părinților ei, vecinii apelantului și nu a mai revenit”, a transmis Poliția Dolj ieri.
Potrivit primelor informații din anchetă, pe corpul micuței au existat mai multe răni, iar anchetatori iau în calcul varianta unei crime.
Părinții Raisei au vorbit pentru prima dată public despre crima care a îngrozit o țară întreagă. Aceștia se află în Spania în acest moment și urmează să se întoarcă în România pentru a-și înmormânta fiica de doar doi ani.
Aceștia susțin că este posibil ca cineva să se fi răzbunat pe ei, deoarece aveau datorii mari la cămătari și primeau adesea amenințări cu moartea:
"În spatele casei cumnatei mele este pădurea. (…) Prima dată am bănuit că a fost luată de vreun animal sau mușcată. (…) Au fost amenințări. (…) Avem datorii la cămătari.", a spus femeia în cadrul unei emisiuni TV.
Sursă foto: Știrile PRO TV