Soția lui Radu Mazăre, Roxana, i-a fost alături în cele mai grele momente, iar acum se bucură în sfârșit de de vestea eliberării partenerului său de viață.
Gallery
Radu Mazăre a fost eliberat luni din închisoare, după o perioadă lungă de încercări de a obține o decizie favorabilă. La ieșire, a fost așteptat de partenera sa, Roxana, care urmează să îi dăruiască un copil peste câteva luni. Cei doi s-au căsătorit civil în urmă cu cinci ani, în închisoare.
Radu Mazăre și Roxana Mihalache formează un cuplu de aproximativ 15 ani, iar în 2019 au oficializat relația prin cununia civilă la Penitenciarul Rahova. Roxana este fost model și designer de costume de carnaval, ea fiind cea care a creat senzație în perioada celebrelor carnavaluri pe care soțul ei le organiza când era primarul Constanței.
Încă de la începutul relației lor, Roxana nu și-a dorit să fie în centrul atenției publice. Cei doi s-au căsătorit civil în vara lui 2019, într-o ceremonie restrânsă desfășurată în închisoare.
La acea vreme, Roxana a declarat că nu a primit un inel de logodnă și nu a considerat necesar să poarte verighete sau o rochie nouă, având în vedere situația soțului său. Pentru acea zi specială, a ales o ținută pe care o avea deja în garderobă.
"Sunt foarte fericită, am primit-o cu mare drag și aștept să iasă, să avem și noi o viață liniștită. Nu pot să spun că mă așteptam, nu aveam cum să mă aștept la o decizie, că la câte eșecuri am avut de-a lungul acestei perioade ne era greu să mă aștept la o decizie pozitivă.
A fost foarte greu, am trecut printr-o perioadă foarte grea și destul de complicat să trăiești așa, dar eu sunt o persoană foarte puternică, așa mă consider și am făcut în așa fel încât să trec destul de ușor peste această perioadă (...) Să iasă pe poartă aceea și planurile vor veni foarte ușor. Vom sta câteva zile în București, apoi vom vedea dacă vom merge în Constanța, avem variante", a declarat Roxana Mazăre, după ce a aflat că Radu Mazăre va fi eliberat.
Potrivit fostului edil, cei doi urmează să aibă un băiețel și au ales deja numele acestuia.
„Asta da, (despre faptul că va deveni tată) mă bucur în primul rând pentru soția mea care a fost lângă mine … Pe băiatul meu o să-l cheme Aris”, a dezvăluit Radu Mazăre după ce a ieșit din închisoare.
credit foto: Inquam Photos / George Călin