ß
O crimă șocantă a avut loc, zilele trecute, în Botoșani. Un bărbat și-a agresat sexual și mai apoi omorât cu sânge rece nepoata vitregă, în vârstă de doar 8 ani. Tatăl criminalului nu își poate reveni din șoc și face dezvăluiri halucinante!
O fetiță de doar 8 ani a fost ucisă cu bestialitate chiar de către unchiul său vitreg. Bărbatul a agresat-o sexual, iar mai apoi i-a luat viața. Trupul micuței a fost descoperit în apropierea unei păduri din Botoșani, iar când a fost prins, criminalul și-a recunoscut fapta, dând vina pe consumul de alcool.
Tatăl bărbatului care a comis crunta faptă nu își mai revine din șoc și nu concepe cum acesta a putut face așa ceva. De asemenea, spune că fiul său nu mai poate fi iertat, că merită pedeapsa capitală și că nu își mai are locul în societate.
”Avem 30 de metri între noi, cine a crezut că ...niciodată, n-ai cum să crezi aşa ceva. Nu îmi vine să cred că băiatul meu a putut să facă o asemenea...Nu mă aşteptam. Ar merita pedeapsa capitală. Ăştia nu sunt oameni care se mai pot întoarce în societate", a declarat tatăl criminalului pentru un post TV.
Pe de altă parte, mama criminalului spune că și-a căutat fiul peste tot după dispariția fetei, dar în zadar. Femeia a luat în calcul cel mai negru scenariu la momentul respectiv, inclusiv sinuciderea.
”Am strigat cred că o oră prin toate câmpurile astea mari, dar nu se auzea nici măcar că ţipă cineva. Nu, era dispărut odată cu fată. Nu l-am crezut în stare, dar acum da. Eu cred că după ce a făcut ori a fugit cine ştie pe unde a ajuns, ori şi-a pus capăt singur”, a declarat mama bărbatului care a ucis-o pe Maria.
Foto: Știrile PROTV