ß
Tragedie în familia lui Iosif Rotariu. Sotia lui, Dana, a murit, după o luptă grea cu cancerul necruțător. Partenera fostului fotbalist reușise să învingă boala, dar din păcate a recidivat! Femeia a murit în somn.
Dana Rotariu, soția legendei fotbalului românesc și mama adoptivă a micuței Kassandra Rotariu (fetița care a fost aruncată de la etaj de bunica sa), s-a stins din viață în cursul zilei de astăzi în urma unei afecțiuni care a necesitat nenumărate internări și intervenții în Turcia.
Încă din vara anului trecut, Dana Rotariu fusese diagnosticată cu cancer, iar la acea vreme i-au fost extirpate două tumori. Ulterior teribila boală a recidivat, iar celulele canceroase i s-au extins la plămâni. Fostul internațional român fusese atenţionat de medici că organismul soţiei sale nu răspune la tratament.
Mesajul sfâșietor de pe patul de moarte
Noaptea trecută, înainte de culcare Dana i-ar fi spus ultimele cuvinte soțului ei.
„În somn a murit. Am dormit împreună și pe la 5 m-am trezit și era moartă. Aseară era foarte rău. Ultimele cuvinte ale ei au fost să am grijă de copii ”, a declarat fostul mare fotbalist român, pentru click.ro
Poli Timișoara, club la care activează fostul internațional român, a transmis un mesaj de susținere, după decesul soției lui Iosif Rotariu.
"Din păcate viața este crudă. Soția marelui Iosif Rotariu s-a stins din viață în dimineața zilei de astăzi. Sincere condoleanțe familiei Rotariu. Drum lin către stele doamna Dana!"
Iosif și Dana Rotariu au adoptat în urma cu mai mulți ani doi copii cu probleme mari de sănătate: Cristian și Kassandra, care a fost nevoită să treacă prin aproximativ 50 de intervenții chirurgicale. Cei doi mai au o fiică, Romina, și un băiat pe nume Roberto.
Foto FACEBOOK