ß
Mama Geta este o mamă împlinită, Culiță Sterp și Iancu Sterp primind cea mai mare apreciere, în mediul online. Aceasta vorbește mereu cu mulă mândrie despre ei, având cuvinte de laudă pentru fiecare în parte.
Gallery
Recent, mama Geta a venit în emisiunea „La Măruță”, unde a vorbit atât despre parcursul în emisiune al lui Iancu Sterp, cât și despre fidelitatea pe care mezinul familiei și Culiță Sterp o au față de logodnicele lor.
Așa cum face de fiecare dată când are ocazia, mama Geta și-a lăudat băieții, dar și pe cele două fiice ale sale: Ileana Sterp și Getuța.
Vorbind despre băieții săi, ambii remarcându-se în cadrul emisiunii ”Survivor”, a precizat că Iancu, deși este cel mai mic, este cel mai serios când vine vorba de relații. Are, însă, dubii în ceea ce privește fidelitatea lui Culiță Sterp, pe care a pus-o la îndoială numaidecât, precizând că mereu l-a îndemnat să nu își trădeze partenera de viață.
Mama Geta: „Iancu e trup și suflet doar pentru o femeie, bag mâna în foc la orice oră. Pentru Culiță, nu bag mâna, dar eu îmi doresc și tot timpul am lucrat la asta și l-am rugat foarte mult…”
Cătălin Măruță: „Nu băgați mâna în foc în trecut, acum, e altfel”
Mama Geta: „Nu bag nici acum mâna în foc”.
În urmă cu aproximativ o jumătate de an, logodnica lui Culiță Sterp a vorbit, pentru prima oară, despre momentul în care vor ajunge în fața altarului. Logodnica artistului a păstrat discreția în ceea ce privește evenimentul și a nu a dezvăluit data la care va avea loc.
„Când mă gândesc, mi se pare mult. Noi am avut botezul lui Milan prima dată și ne-am bătut capul cu toate detaliile și o petrecere de genul ăsta mi se pare foarte greu de organizat”, a povestit Daniela Iliescu, în cadrul unei emisiuni online.
Sursa foto: Instagram, captură YouTube