ß
Nicola Coughlan este vedeta din acest sezon a serialului Bridgerton, iar noua personalitate a lui Penelope Featherington, personajul pe care îl interpretează, i-a crescut enorm popularitatea pe internet.
În serial joacă rolul unei tinere de 19 ani, însă în realitate Nicola are 37 de ani. La 1,50 și cu o greutate peste limite, Penelope Featherington are șanse minuscule să își găsească un pețitor. Contrar așteptărilor, însuși cel mai dorit tânăr al momentului, Colin Bridgerton, s-a îndrăgostit de ea. Între cei doi au loc câteva scene incendiare, care i-au înnebunit pe fanii serialului. Însăși Nicola a cerut cât mai multe scene îndrăznețe și cât mai multă piele la vedere, pentru a închide gura tuturor celor care fac “body shaming”.
„Oamenii pun întrebări ignorante precum: „Cum te simți știind că oricine te poate vedea goală?” și răspunsul meu este că mă simt grozav în privința asta, pentru că nu numai că mi-am dat acordul, dar chiar am insistat”, a spus ea pentru Stylist. „Există un motiv pentru care acest serial a devenit un fenomen: este vorba despre femeile care simt dorință, își asumă sexualitatea și care iau atitudine în acest sens, mai degrabă decât să fie doar un obiect al afecțiunii unui bărbat.”
Gallery
„Am cerut în mod special să fie incluse anumite replici și momente”, a adăugat ea. „Există o scenă în care sunt foarte goală în fața camerei și asta a fost ideea mea, alegerea mea. A fost ca un pumn în față pentru cei care tot vorbesc despre corpul meu. A fost uimitor de încurajator. M-am simțit frumoasă în acest moment și m-am gândit: „Când voi avea 80 de ani, vreau să mă uit înapoi la scenele astea și să văd cât de hot arătam”, a spus Nicola.
Actrița a făcut senzație la aparițiile sale pe covorul roșu, la promovarea noului sezon Bridgerton.
Fanii i-au făcut o mulțime de complimente pe rețelele de socializare, oferindu-i statutul de “icon”. Multe tinere se identifică cu personajul și îi mulțumesc pentru atitudinea ei.
Sursa foto: PROFIMEDIA
„Dragă Nicola, am început să te urmăresc datorită curajului tău imens, talentului și simțului dreptății. Ești extraordinară! Un model demn de urmat!”