ß
Irinel Columbeanu o duce din ce în ce mai rău financiar. După ce, o bună perioadă, mai multe persoane publice au făcut chetă, pentru a strânge banii necesari plătirii camerei de azil în care stă, în prezent, încă are probleme financiare.
Gallery
După ce a rămas fără toată averea, iar banca i-a pus poprire pe pensie, Irinel Columbeanu este nevoit să trăiască din mai puțin de 2.000 de lei pe lună. Fostul om de afaceri a ajuns la sapă de lemn.
Știind situația delicată în care se află Irinel Columbeanu, Ion Cassian, patronul azilului de bătrâni în care stă Irinel Columbeanu, l-a înțeles și nu l-a dat afară din azil, chiar dacă acesta nu și-a permis să achite cheltuielile obligatorii.
În prezent, Irinel Columbeanu a ajuns să trăiască, în fiecare lună, din suma pe care o cheltuia, fără regrete, în doar câteva minute, pe vremea în care întorcea banii cu lopata. Chiar dacă a primit ajutor financiar, fostul om de afaceri nu a plătit întreaga sumă pentru azil, dar încearcă să facă rost de banii de care mai are nevoie, pentru a fi la zi cu tot.
„În acest moment, Irinel Columbeanu mai are puține datorii. Nu acoperă toată taxa. Diferența e, însă, mică. Să vedem ce planuri mai are de viitor. Are mult bun-simț, este un om educat. Se străduiește, cumva, să facă rost de bani pentru taxă”, a spus Ioan Cassian, conform Playtech.
Peste doar câteva zile, Irinuca va veni în România, unde va petrece ceva timp alături de tatăl ei. Cei doi nu s-au mai văzut de mulți ani, iar problemele de sănătate pe care Irinel Columbenau le are nu îi permit să zboare cu avionul. Prin urmare, Irinuca a decis să vină ea, în țară, pentru a-și vedea tatăl.
Mai mult decât atât, Ion Cassian s-a oferit să o cazeze pe Irinuca, în casa lui, care este în aceeași curte cu azilul de bătrâni, pentru ca cei doi să fie aproape unul de altul.
Sursa foto: Instagram, Facebook, captură YouTube