ß
Primele luni ale anului 2024 au fost destul de grele pentru Mihai Albu, care nu doar că a aflat că are cancer, dar a suferit și o operație de extirpare a prostatei.
Gallery
După ce a fost externat din spital, despre boala celebrului creator s-a aflat și în presă, astfel că jurnaliștii au început să stea de vorbă cu el, pentru a aflat în ce stare este în prezent.
„Pur și simplu la sfârșitul lui ianuarie am făcut niște analize. Analize pe care le fac periodic. Una dintre analizele de sânge a ieșit deformată. Așa a început totul. Din acel moment au început diverse investigații.
Prima dată un RMN, după care puncție, o operație cu puncție, a scos celule din prostată, la care s-a făcut biopsie, și a ieșit că este cancer. După care a urmat computer tomograf, după care scintigrafie cu substanță radioactivă. Și toate au confirmat existența cancerului și s-a hotărât o operație de extirpare a prostatei”, a spus Mihai Albu pentru Click.
Apoi, el a dezvăluit și care sunt celem ai noi detalii despre starea lui de sănătate. Mai exact, pentru aproximativ trei săptămâni trebuie să facă noi analize.
„Operația de extirpare a prostatei a avut loc acum trei săptămâni. Aproape o săptămână am stat în spital, acum zece zile am ajuns acasă. Acum trei zile am primit biopsia. Ce mi-a scos, a dat la analiză. Și a confirmat un cancer chiar mai agresiv decât s-a crezut inițial. Era avansat la prostată, dar există și o veste îmbucurătoare.
Ganglionii adiacenți, care s-au scos și aceia, mulți, peste zece, nu sunt infectați. Deci, ganglionii din imediata apropiere nu sunt infectați. Asta înseamnă că prima fază e bine. Peste încă trei săptămâni, la șase săptămâni de la operație, va trebui să mai fac niște teste de sânge. Și dacă testele vor ieși bine, este posibil să scap de chimioterapie sau de radioterapie. Adică de tratamente oncologice. Dacă este puțin mai mare, atunci va trebui să urmez și tratament oncologic”, a mai dezvăluit el pentru sursa citată.
foto: Instagram