Webstock Awards 2024 a marcat o nouă ediție de succes, punând în lumina reflectoarelor cele mai impresionante campanii și proiecte digitale din România. Cu 16 categorii în concurs, evenimentul a adus recunoaștere atât unor campaniii extraordinare, cât și unor persoane implicate în mediul online, demonstrând creativitatea și impactul în social media.
Anul acesta, competiția a reunit un număr impresionant de peste 290 nominalizări, toate evaluate cu mare atenție de un juriu format din peste 180 de specialiști în social media, digital, marketing și comunicare online. Jurații au avut sarcina de a selecta proiectele care au avut un impact semnificativ și au setat noi standarde în industrie.
Cheil Centrade a semnat campania de comunicare a acestei ediții a Webstock Awards, oferind o perspectivă proaspătă asupra importanței premiilor în industria locală.
„Premiile Webstock au devenit un reper în creativitatea românească atrăgând un juriu valoros și cele mai valoroase campanii locale, nu doar din sfera social media, dar și din categorii precum experiențial marketing, PR și events. Ne-a onorat invitația de a contura campania de promovare din acest an și am căutat un unghi care să surprindă impactul atât în business cât și în culture pe care îl au oamenii și companiile care urcă pe scena Webstock în fiecare an. Cele mai importante premii de la Webstock se acordă după Webstock, fie că e vorba de promovări, transferuri de oameni sau de conturi, invitații și reușite în pitch-uri sau de schimbări în mojo-ul din agenție sau de la client. Trofeele superbe semnate de artistul Ovidiu Toader continuă să atragă premii de valoare până la ediția următoare, an de an.” explică Mihai Gongu, CCO Cheil Centrade.
Ediția următoare a Webstock Awards va avea loc pe 17 octombrie 2025 și va continua tradiția de a celebra excelența în digital și social media. De la campanii și strategii creative până la proiecte care au lăsat o amprentă semnificativă în online, evenimentul din 2025 va oferi din nou o scenă celor care dau tonul în industria comunicării digitale.
Mai multe detalii despre Webstock, categorii și câștigători sunt disponibile pe www.webstockawards.ro.