ß
În marketing și comunicare, asocierea cu influencerii este o modalitate eficientă de a ajunge la un public țintă mai larg și de a crește vizibilitatea brand-urilor. Prin colaborarea cu aceștia, companiile pot beneficia de expunere pe diferite platforme de social media și pot crea continut autentic și relevant pentru audiența lor, bazat pe încredere și loialitate.
Pe 19 septembrie 2024, la Hotel JW Marriott din București, ne reîntâlnim la cel mai important eveniment de marketing și comunicare prin influenceri din România, care va aduce împreună specialiști reputați din marcom, pentru a discuta despre cele mai noi tendințe și strategii din industrie. Cea de-a șaptea ediție Influencer Marketing Conference va oferi abordări creative și perspective îndrăznețe, dar și prilejul de a stabili conexiuni valoroase, într-un mediu plăcut și dinamic.
Printre vorbitorii acestei ediții se numără John Harding-Easson (Head of Influence - EMEA, Ogilvy), Emil Rengle (Artistic Director & Content Creator), Andreea Lupu (Strategy & Innovation Director, Starcom România), Andrei Puiu (Senior Social Media Manager – Social Influencers Relationship, Bitdefender), Ionut Pătrășcoiu (CEO & Founder, FameUp) și Florin Grozea (Founder, MOCAPP).
Studiu Exclusiv
Cea de-a 12-a ediție a studiului InfluenceMe, realizat de Starcom România, revine cu noi informații pentru profesioniștii din marketing care doresc să înțeleagă și să utilizeze eficient puterea influencerilor. Studiul va analiza și va oferi insight-uri și cifre exacte legate de preferințele publicului, tendințele de consum media și impactul creatorilor de conținut asupra rezultatelor campaniilor digitale.
Masterclass de excepție
Anul acesta, conferința propune creatorilor de conținut și experților din companii o sesiune specială: Content Creators MasterClass. Oameni cu experiență din agenții de comunicare vin să împărtășească secretele unor colaborări de succes între influenceri și brand-uri. Sesiunea specială se adresează creatorilor de conținut care doresc să devină influenceri.
Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe www.influencermarketing.ro.
Influencer Marketing Conference este un eveniment organizat de Evensys, în parteneriat cu Lidl România și cu sprijinul Bitdefender, Banca Transilvania, FameUp și Starcom România.