• PRO TV
  • Imaginea cu care Salma Hayek și-a intrigat fanii. Cum s-a fotografia frumoasa actriță

Imaginea cu care Salma Hayek și-a intrigat fanii. Cum s-a fotografia frumoasa actriță

Imaginea cu care Salma Hayek și-a intrigat fanii. Cum s-a fotografia frumoasa actriță

La 54 de ani, Salma Hayek arată extraordinar și este una dintre cele mai apreciate actrițe din lume.

Vedeta este activă pe rețelele de socializare, iar pe contul de Instagram are peste 16 milioane de urmăritori. 

De curând, actrița a postat un selfie cu care a reușit să își intrige admiratorii. Chiar dacă la prima vedere părea o fotografie obișnuită, mesajul care o însoțea a schimbat perspectiva de a privi imaginea.

”Acesta nu este un selfie. Încercam să faco o poză degetelor de la picioare”, a scris actrița. Fanii s-au amuzat de ideea pe care a avut Salma Hayek, iar fotografia a strâns peste 300.000 de aprecieri și mii de comentarii. 
 


Salma Hayek este căsătorită cu Francois-Henri Pinault din 2009 și au împreună o fată, pe Valentina Paloma Pinault. 

Deși mulți o văd ca pe femeia perfectă și întotdeauna a fost considerată una dintre cele mai sexy actrițe de la Hollywood, Salma a recunoscut că și-a făcut mari probleme legate de felul în care arată, fiind constant nemulțumită când era mai tânără. „Acum, când mă uit la poze cu mine când aveam 30 sau 40 de ani mă văd mai frumoasă decât mă vedeam atunci. Mă autocriticam mult”, spunea Salma. 

Vezi și:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni