Adela Popescu, despre vacanța planificată alături de copii în Bali: "Niște inconștienți"
Citeste mai mult despre:
Divertisment-Vedete,
Actualizat
Pentru toți părinții care se tem să plece în vacanțe lungi, în zone îndepărtate, alături de copii, Adela Popoescu a scris un articol pe blogul personal în care povestește experiența ei.
Prezentatoarea deschide materialul cu o...concluzie, dar și cu o ironie amuzantă la adresa soțului ei, cel care a și avut ideea de a merge cu toții într-o vacanță atât de îndepărtată.
"Va zic sincer, dacă am făcut-o și pe asta, de-acum n-o să mai avem nicio emoție să mergem împreună cu copiii nici chiar până la…Azuga. Despre Radu v-am mai spus că el e cel anxios dintre noi, și la 1 metru de copii atunci când sunt într-un loc extrem de periculos, spre exemplu un topogan, un leagăn, o băltuță, sau în preajma unui cățeluș. Canish, să spunem.
Așa că și pe mine m-a mirat determinarea lui de a pleca așa departe doar noi patru. De fapt determinarea a fost a mea, căci eu mi-am dorit Bali cu toată credință mea, iar el s-a ocupat de orarul de zbor, biletele de avion.
Toate astea se întâmplau pe la prânz și noaptea la 23:00 eram deja în aeroport."
"Am avut o singură valiza mare la cala pentru noi patru, căruciorul, marsupiul pentru Andrei și un rucsac special, că un scaun suspendat practic, pe care ni l-au recomandat Dana și Radu perfect pentru Alexandru atunci când urmă să obosească, o valiza mică de mâna plină cu jucării, creioane colorate, borcane pentru Andrei, pampersi, un termometru, două supozitoare cu antitermice, haine de schimb pentru copii, căci urmă să zburăm 15 ore!!!
Cinci până în Doha, escală de trei, apoi încă zece!
Au trecut cum au trecut, căci ușor nu poate fi, deși zborul de noapte are avantajul că îi trimite la somn și pe cei mari, dar mai ales pe cei mici.
Înainte să plecăm i-am scris Laurei Cosoi că venim și noi. Nu să o întreb cum e vremea, dacă s-au resimțit rău cele două cutremure, dacă e plin de țânțari. Nu, deja o informăm că venim.
Niște inconștienți.
Ea era deja de două săptămâni în Bali împreună cu familia urmând să plece peste două zile, dar așa de greu se desprindea de insula indoneziană încât acesta a fost pretextul perfect să își mai prelungească sejurul încă o săptămâna.
Așadar prima săptămâna am petrecut-o împreună la mare, în Jimbaran.
Laura și Cosmin s-au purtat că niște gazde adevărate recomandându-ne restaurantele pe care ei deja le testasera, locurile speciale, ba chiar au hotărât să mergem împreună către Ubud, următoarea noastră destinație, pentru a ne ajuta să ne facem o idee de ansamblu și de ce nu, pentru încă un strop de energie pe care doar în zona aceea am regăsit-o."
"Noi ne purtăm că doi copii fericiți. Chiar dacă mai fuseserăm în Bali cu nouă ani în urmă, în prima noastră vacanță împreună, ne minunăm la fiecare pas de tot ce vedeam. De apus, de palmieri, de frangipani, de papaya, de piscină superbă din față căsuței noastre, de dușul în aer liber, de baldachin, de valuri, de tot. Chiar îi povesteam Danei că am făcut tot felul de chestii cliseistice și că acum am înțeles de ce au ajuns să fie considerate așa. Pentru că chiar au farmec. Ceilalți doi copii, Andrei și Alexandru deja după două zile erau reglați cu fusul orar, deși la Alexandru a fost puțîn mai greu de gestionat, așa că ne-a oferit momente de mârâiala, pisiceala, nițică necăjeală.
După a șaptea zi am pornit către Ubud. Ubud e o zona de munte, cu junglă, orezării și sate vechi și obiceiuri sacre de care noi ne-am îndrăgostit.
Nu credeam că are să ne placă vreodată mijlocul unei insule, mai mult decât litoralul. Ei, aflați de la mine că nu se compară. În accepțiunea noastră, cel puțîn.
După o cazare pe care am schimbat-o și o noapte dormita la un resort de tranzit, am găsit în sfârșit ce ne doream. Și ne doream să fie în junglă, cu o mică piscinuca proprie, pentru a ne păstra deja vechile obiceiuri, să aibă recepție, pentru posibile nevoi importante ale copiilor, să fie curat, să miroasă frumos. Și am găsit exact asta."
"În fiecare dimineață, după o baie în piscină, ne echipăm și plecăm la plimbare. Cu Andrei în cărucior și Alexandru în spatele lui Radu, porneam în explorare. În afară de grădina zoologică, Monkey Forest și o rezervație de cafea, nu am dorit să bifăm niciun alt obiectiv turistic. Pur și simplu o luăm la pas prin satele acelea pline de farmec, prin orezării, mâncăm la restaurante locale, iar când simțeam că suntem obosiți făceam pauză de somn în camera de hotel. Apoi o luăm iar din loc până seară târziu când încheiam ziua istoviți cu o bere pe tarasa casei noastre și o baie în piscină.
În serile lungi și calde de după ce adormeau copiii, stăteam și povesteam de peste zi și ne dădeam seama că nu găseam nici măcar un lucru pe care l-am fi făcut în plus dar nu am putut din cauza lor. Deseori ne opream la un foot massage cu Andrei dormind în cărucior și cu Alexandru pe sfântul telefon. Și-ar fi pierdut răbdarea altfel și la cât de multă activitate și informație avea zilnic i-l ofeream fără urmă de vinovăție.
Ajunsese săracu chiar să ne întrebe dacă nu ne dor picioarele și nu vrem și noi să facem un masaj. :))) Și noi voiam în fiecare zi.
De asemenea am făcut un traseu destul de anevoios pe malul unui rău, de nouă kilometri. Champuhan Ridge Road, se cheamă. Da, desigur, ar fi fost mai simplu de făcut fără copii, dar deloc imposibil alături de ei. Aici vreau să îi ridic măcar bustul statuii lui Radu care a cărat săracu’ zi de zi copiii și în spate și în brațe și în cărucior și peste tot fără să se plângă.
Ce e interesant de povestit, nu despre ce locuri minunate puteți descoperi în Bali, despre acestea puteți citi pe siturile de specialitate, ci despre cât de bine ne-a făcut nouă că familie această vacanță inopinată.
Și despre cât de firesc și simplu ni s-a părut totul. Și ne-am întrebat de ce?
Cel mai probabil pentru că am plecat fffoarte asumați de acasă că vrem să facem asta.
Că ne-am dorit foarte tare și că eram extrem de entuziasmați.
Că ne plăcea atât de tare ce vedeam în jur încât nu era loc de dat prea mare importantă maraielii lui Alexandru și durerii de gingii a lui Andrei.
Pentru că am avut noroc că și ei să fie într-o perioada bună.
Chiar vorbeam că au fost momente mult mai grele cu ei doi la noi în sufragerie.
De ce? Pentru că probabil ai mereu la îndemână varianta în care poți pasa din responsabilități, ba lu’ mamaie, ba partenerului, ba faptului că “ești acasă, ai jucăriile tale, acum lasă-mă și pe mine să mă uit la un film”.
Acolo eram doar noi patru cu responsabilități egale.
Și culmea e că a funcționat foarte bine.
S-a format un aluat foarte fain din care făceam parte toți. "
"Voi mă știți pe mine că nu mă dau în lături în a va povești realitatea exact așa cum este ea, de cele mai multe ori, grea, când vine vorba de copii, dar de dată asta chiar a ok.
Vara viitoare vrem să ne întoarcem. Nu ne-am săturat de apusul printre palmieri, temperatura perfectă, de băile goi în piscină, de mâncarea de la buhui, de fructul dragonului mâncat pe marginea drumului, de cafeaua balineza, de bețișoarele cu miros de jasmine.
Cel mai greu legat de vacanță noastră în Bali e ce se întâmplă acum în București. Suntem vai de capul nostru, ne trezesc copiii în fiecare dimineață la 4:00…"
SURSA FOTO: FACEBOOK/INSTAGRAM
Parteneri editoriali
Videoclipuri cu știri
