• PRO TV
  • În plină pandemie de coronavirus, peste 40 de profesori oferă lecții gratuite pentru copiii cadrelor medicale

În plină pandemie de coronavirus, peste 40 de profesori oferă lecții gratuite pentru copiii cadrelor medicale

În plină pandemie de coronavirus, peste 40 de profesori oferă lecții gratuite pentru copiii cadrelor medicale

O școală privată din România a luat o decizie aplaudată de tot internetul: peste 40 de profesori oferă lecții online gratuite pentru copiii cadrelor medicale, din dorința de a-i sprijini în această perioadă dificilă și plină de provocări. 

Astfel, elevii doritori se pot înscrie la lecții de limba română, matematică, chimie, biologie, fizică, limbi străine, istorie, muzică și arte. În plus, copiii pot alege și cursuri de informatică, dezvoltare personală, antreprenoriat, sport, pian sau design.

Toate lecțiile vor fi susține online și sunt destinate atât elevilor din clasele primare și gimnaziale, cât și liceenilor, iar cei din clasele terminale pot beneficia și de pregătire pentru evaluările și examenele naționale.

Profesorii Genesis College au pregătit activități și pentru copiii medicilor care nu sunt încă la școală: cei cu vârste între 3 și 6 ani pot desfășura diverse activități, precum educarea limbajului, matematică sau cunoașterea mediului, sub coordonarea unui cadru didactic. 

Lecțiile se vor desfășura online, cu ajutorul aplicațiilor din suita G Suite, precum Google Meet, Google Slides sau Google Forms, direct din confortul propriei locuințe, fără a fi necesară deplasarea în mijloace de transport sau petrecerea timpului în spații aglomerate, precum sălile de clasă. 

„În această perioadă dificilă, vrem să le oferim sprijinul nostru cadrelor medicale și să le mulțumim pentru eforturile depuse. Așa cum implicarea și dedicarea medicilor înseamnă salvarea vieților celor de lângă noi sau chiar alor noastre, contribuția noastră poate să facă o diferență uriașă. Foarte mulți profesori au ales să ajute gratuit copiii medicilor și sunt nerăbdători să îi cunoască pe toți cei dornici să participe la lecțiile online”, a spus Ioana Necula, fondator Genesis College.

Aceste activități oferite de profesori reprezintă o modalitate pentru ca elevii să rămână conectați la activitățile educaționale, iar timpul petrecut acasă să fie valorificat cât mai bine și să devină mai plăcut, în perioada în care toate unitățile de învățământ din România sunt închise, pentru a limita extinderea epidemiei cu noul coronavirus. 

Copiii care doresc să se înscrie la cursurile organizate de profesorii Genesis College trebuie să trimită un mail la adresa [email protected], în perioada 19-26 martie, precizând clasa și lecțiile pentru care vor să opteze.

Vezi și: #StaiAcasă – Arată că-ți pasă! Ruby

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni