• PRO TV
  • Viata la Ferma vedetelor nu va fi usoara pentru cei 12 concurenti!

Viata la Ferma vedetelor nu va fi usoara pentru cei 12 concurenti!

Viata la Ferma vedetelor nu va fi usoara pentru cei 12 concurenti!

Anda Ghita, Saveta Bogdan, Mircea N. Stoian, AMI, Lili Sandu, Viorel Sipos, Benny Adegbuyi, Maria Constantin, Marcel Toader, Sorana Darclée, Paul Ipate si Octavian Strunila au pornit de curand in aventura vietii lor, pe meleaguri cipriote!

La scurt timp dupa ce au aflat impresionanta poveste a fermei in care vor trebui sa convietuiasca, acestia au fost surprinsi sa vada ce a mai ramas din stralucirea locului in care vor trebui sa munceasca! Incepand din 16 februarie, in fiecare marti si miercuri, de la 20:30, telespectatorii vor putea urmari cum se vor descurca concurentii in Cipru, privati de confortul cu care sunt obisnuiti! 

AMI declara ca o zi de rasfat pentru ea presupune un program lejer in care „dorm cat vreau, merg la shopping sau la masaj”. In schimb, la Ferma vedetelor va avea parte de sarcini precise si de un program care va incepe la primele ore ale diminetii!  

Din confortul cotidian al lui Benny Adegbuyi nu lipsesc „escapadele la piscina sau preparatele alese” dar si cele 2 antremamente zilnice. In Cipru, acesta va trebui sa se multumeasca cu preparatele traditionale si cu munca fizica care presupune curatenia sau cultivarea pamantului.  

La fel ca si Benny, Mircea N. Stoian este „adeptul relaxarii la  piscina, cu un cocktail si o carte pe masura”. Entuziasmat ca va ajunge in Cipru, acesta nu stie ca Nea Rata i-a pregatit o piscina mai... speciala: dusul improvizat in curtea fermei!

Pentru Sorana Darclée, „trezitul tarziu reprezinta un obicei zilnic. Pe langa asta, imi place sa-mi petrez ziua inconjurata de prieteni, de filme bune si de preparate delicioase. Sunt indragostita de sushi”. Sa aiba Sorana norocul sa poata prepara un sushi specific Ciprului? Sau se va multumi cu mamaliga si lapte?

Una dintre placerile lui Marcel Toader este masajul. „Nu concep sa nu am parte de un masaj la 4 maini, urmat de o baie prelungita si o cina cu lautari si mancare traditionala!”. Cu siguranta, relaxarea la Ferma vedetelor nu va contine aceste elemente, insa acesta se va putea delecta cu ingrijirea animalelor si renovarea fermei.

Pentru Paul Ipate „cititul si filmele bune” nu trebuie sa lipseasca din programul zilnic. Cu siguranta aceste doua lucruri ii vor lipsi lui Paul. Insa, va avea la dispozitie cele necesare pentru a readuce ferma la viata!

„Sauna si scrisul” sunt doar doua dintre tabieturile lui Octavian Strunila. Soarele din Cipru il poate trimite pe tanarul actor cu gandul la saunele prelungite, insa scrisul nu se va gasi pe lista atributiilor zilnice ale fermierilor.  

„Ma relaxez citind si repetand pentru concertele mele”, a marturisit Maria Constantin. Cantareata spera sa aiba ocazia sa-si surprinda colegii din ferma cu cateva cantece traditionale romanesti. Cat despre carti, nu va avea vreme pentru lectura, ferma avand nevoie de o reabilitare generala, in timp record!

Obisnuita cu vacantele exotice si rasfatul saloanelor de cosmetica, Anda Ghita spera „sa am timp de mine, sa ma ingrijesc, dar sa le si gatesc concurentilor preparate fine cu care sa-i dau pe spate”. Ferma vedetelor nu-i va oferi Andei confortul unei vacante de lux, dar cu siguranta aceasta provocare va ramane in topul experientelor memorabile.

Lili Sandu declara ca este „entuziasmata sa ajung in Cipru si sa ma apuc de treaba. Fiind vegetariana, consider ca nu voi avea probleme cu mancarea.”. ramane de vazut cum se va acomoda Lili atat cu praful si insectele de la ferma, cat si cu mancarea!

Saveta Bogdan este indragostita de „muzica si portul popular romanesc”. Desi este obisnuita cu viata in mediul rural, va reusi oare cantareata de muzica populara sa se adapteze conditiilor de pe meleagurile cipriote?

Pentru Viorel Sipos, relaxarea in natura este cel mai frumos lucru: „imi place sa stau vara in curte, la aer curat, sub copacii din livada. Totodata, inotul in mare este una dintre activitatile mele favorite!”.   

Vor reusi cei 12 sa se adapteze unui trai din care vor lipsi lucrurile si obiceiurile preferate? Cum vor reusi sa se inteleaga si sa imbine traditiile romanesti cu cele cipriote? O noua cultura, o noua ferma, noi concurenti si noi provocari, alta tara, alta distractie, peisaje superbe si multa munca, o batalie stransa, aliante, prietenii, strategii de joc – toate aceste lucruri se vor vedea, din 16 februrie, la PRO TV, in cel de al doilea sezon Ferma vedetelor!

Ferma vedetelor – Alta tara, alta distractie!

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni