Momentul sustinut de Iustin, aria "O mio babbino caro" din opera "Gianni Schicchi" compusa de Giacomo Puccini, a ridicat sala in picioare, a uluit juriul, a inlacrimat-o pe Andra, iar videoclipul cu adolescentul din Bacau postat pe www.romaniiautalent.ro a insumat pana in acest moment 488.072 vizualizari, un record care va fi greu, dar nu imposibil, de egalat, show-ul "Romanii au talent" fiind abia la inceput. Sa aflam povestea impresionanta a acestui tanar contratenor!
Ianau Narcis Iustin are 16 ani. Locuieste cu tatal sau si cu fratele mai mic, Marius Cristian, intr-o casa in satul Barati din judetul Bacau.
Iustin canta de mic. Prima oara a cantat pe la 5 ani in corul bisericii. O astepta pe matusa lui, Elena, care era la repetitii si, auzind corul, a inceput sa cante si el. Dascalul, auzindu-l, l-a asezat in randul sopranelor, unde a cantat timp de 4 ani.
In tot acest timp a cantat psalmul la lecturile din timpul Liturghiei, desi ceilalti copii au ras si rad in continuare de vocea lui. Nu s-a dat niciodata batut!
De cand era mic vroia sa devina ceva in viata, asa ca a invatat de unul singur, dar si prin indrumarile aduse de parintii sai, bunica si matusa, carora le este recunoscator, cu toate ca pana acum 3 ani de zile parintii lui nu erau de acord ca el sa cante pe aceasta voce de “fata”. Abia acum, dupa concurs, acestia au inteles ca poseda o voce “rara”.
Iustin a fost un copil retras care isi vedea de treaba lui, un copil care nu prea a avut prieteni, care era luat in ras, batut de unii colegi si respins, un copil care plangea aproape in fiecare zi.
Mama lui Iustin, Felicia, este plecata de aproape 12 ani in Italia, unde lucreaza ca menajera. Lunar, aceasta le trimite aproximativ 100 de euro acasa. Iustin s-a resemnat la gandul ca nu o are pe mama sa alaturi si spune ca nu ii mai este atat de greu pentru ca, practic, nu stie cum este sa creasca alaturi de ea. Inainte de a pleca din tara, mama lui era casnica si singurii bani care intrau in casa erau cei din salariul tatalui sau.
Mama ii viziteaza in fiecare an si sta alaturi de ei timp de o luna, dupa care, cu ochii in lacrimi, ii lasa in grija tatalui si a bunicii si se intoarce in Italia.
Tatal lui Iustin nu mai lucreaza de aproape 2 ani de zile pentru ca fabrica de bere la care lucra a dat faliment. De atunci el nu si-a mai gasit de munca nici pana in prezent. Un impediment in a se angaja l-a constituit si faptul ca are deficienta de vedere la ambii ochi. De fapt, vederea la unul dintre ochi este “pierduta”.
Din pacate, si fratele si mama lui au probleme de vedere, ambii poarta ochelari. Fratele sau, Marius, cand va implini varsta de 18 ani, va trebui sa faca o operatie la unul dintre ochi, la care are probleme mai grave de vedere.
Iustin crede ca vocea lui spectaculoasa a fost mostenita de la parinti. Acestia nu au cantat niciodata, nicaieri, insa el i-a auzit fredonand prin casa si asta i-a fost de ajuns. Mama obisnuia sa le cante atunci cand le facea de mancare. Marius, fratele lui mai mic canta si el, avand o voce de bariton. Iustin si-ar dori ca la un moment dat sa cante alaturi de fratele si de parintii lui.
Desi la “Romanii au talent” a impresionat pe toata lumea cu voce de soprano, Iustin poate canta si cu voce de altista, mezzosoprana, tenor si bariton, astfel incat poate aborda aproape orice gen de muzica.