• PRO TV
  • Cercetătorii germani vor să afle cât de sigure sunt concertele în era Covid-19

Cercetătorii germani vor să afle cât de sigure sunt concertele în era Covid-19

Cercetătorii germani vor să afle cât de sigure sunt concertele în era Covid-19

Cu toate evenimentele publice suspendate până în luna noiembrie, nemții fac scenarii pentru revenirea la normalitate. Specialiștii Universității din Halle au demarat o serie de experimente pentru a vedea cât de sigure sunt evenimentele cu mii de participanți.

Un experiment neobișnuit, cu o doză mare de risc pentru cei implicați, a fost realizat sâmbătă în orașul german Leipzig. Peste 2.000 de oameni, cei mai mulți tineri, au participat la 3 concerte susținute de artistul german Tim Bendzko pe arena sportivă din localitate. Cercetătorii au vrut să verifice cât de ușor poate circula virusul SARS-CoV-2 în mijlocul unei mulțimi.

Studiul a analizat trei scenarii diferite: unul în care nicio măsură de protecție în fața Covid-19 nu este luată; unul în care participanții respectă cerința purtării măștii; al treilea, în care numărul de participanți a fost redus, astfel încât să fie respectată o distanță fizică de 1,5 metri între cei prezenți.

Vrem să studiem ce contact au participanții, unul cu celălalt, în timpul concertului – ceea ce încă este neclar”, a declarat Stefan Moritz, liderul cercetării.

Vezi mai multe poze în GALERIA FOTO de mai jos!

Toți participanții la concert au fost tineri sănătoși, din afara grupelor de risc la infectarea cu SARS-CoV-2, care au obținut un rezultat negativ la testul pentru coronavirus. Toți au purtat măști FFP2, în timpul concertelor, și dispozitive de monitorizat contactul uman. Senzorii acestora au colectat informații referitoare la deplasările pe care le-au întreprins în perimetrul zonelor de concert.

Mai mult, toți au folosit dezinfectanți fosforescenți, pentru a se putea vedea care sunt locurile pe care participanții la un concert le ating cel mai des.

În perimetrul delimitat pentru concert, cercetătorii au amplasat și dispozitive care au monitorizat circulația aerosolilor (particulele de salivă eliminate de participanți) în timp ce tinerii cântau piesele lor favorite.

Informațiile obținute vor fi introduse într-un model matematic, care le va permite cercetătorilor să evaleze riscurile reale ale participării la un concert în zone acoperite. Rezultatul e așteptat în această toamnă.

Când facem bine, #nefacembine.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: Best of Bobiță - cele mai tari şi amuzante momente cu Bobiță din sezonul 16

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni