• PRO TV
  • Premieră pentru Gala Premiilor Gopo, evenimentul care recunoaște performanța filmului românesc

Premieră pentru Gala Premiilor Gopo, evenimentul care recunoaște performanța filmului românesc

Premieră pentru Gala Premiilor Gopo, evenimentul care recunoaște performanța filmului românesc

Cea de-a 14-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care are loc la 29 iunie 2020 în Capitală, va marca o premieră în istoria acestui eveniment. Cine sunt favoriții la râvnitele statuete.

Evenimentul care celebrează și recompensează anual cele mai importante realizări cinematografice din România se mută în aer liber. Petru prima dată de la înființare, Gala Premiilor Gopo va avea loc într-un cadru natural, adaptat condițiilor medicale actuale. Cea de-a 14 ediție a galei va fi găzduită de Verde Stop Arena, loc tradițional de desfășurare a concertelor în aer liber.

Programată inițial la data de 24 martie 2020, gala se va desfășura la 29 iunie și va fi transmisă live de PROTVPlus.ro, începând cu ora 19.30. Miercuri, 1 iulie 2020, gala va fi transmisă începând cu ora 22.30 de PRO CINEMA.



Evenimentul va avea loc cu respectarea unor condiții de siguranță sanitară, impuse de pandemia de coronavirus. Procesul de votare, care implică peste 600 de profesioniști din industria cinematografică, se desfășoară în continuare, pe platforma pusă la dispoziție de organizatori, alături de partenerul principal PwC.

Industria cinematografică a fost profund afectată de criza economică generată în contextul pandemiei. Iar Gala Premiilor Gopo, care sărbătorește realizările cinematografiei românești din anul precedent, dorește să atragă atenția și asupra situației acestui domeniu important atât pentru cultura, cât și pentru economia românească. Evenimentul dedicat industriei cinematografice se va desfășura în condiții de maximă siguranță pentru participanți, în aer liber, respectând toate măsurile de protecție impuse de autorități” – spune Alexandra Boghiu, coordonator al Galei Premiilor Gopo.

Principalele nominalizări la Premiile Gopo

Cel mai bun film de lungmetraj

„Călătoria fantastică a Maronei” (regia Anca Damian)

„La Gomera” (regia Corneliu Porumboiu) 

„Monștri.” (regia Marius Olteanu) 

„Parking” (regia Tudor Giurgiu) 

„Touch Me Not” (regi Adina Pintilie).


Catrinel Marlon în „La Gomera”. FOTO: Vlad Cioplea

Cea mai bună regie

Adina Pintilie („Touch Me Not”)

Anca Damian („Călătoria fantastică a Maronei”)

Cătălin Mitulescu („Heidi”)

Corneliu Porumboiu („La Gomera”)

Marius Olteanu („Monștri.”).

Cel mai bun actor în rol principal

Gheorghe Visu („Heidi”)

Lucian Postelnicu („Arest”)

Mihai Smarandache („Parking”)

Radu Botar („Cardinalul”)

Răzvan Vasilescu („MO”).

Cea mai bună actriță în rol secundar

Belen Cuesta („Parking”)

Catrinel Marlon („La Gomera”)

Cătălina Mihai („Heidi”)

Dana Rogoz („MO”)

Judith State („Monștri.”).

Cel mai bun actor în rol secundar

Alexandru Potocean („Monștri.”)

Bogdan Dumitrache („Heidi”)

Istvan Teglas („La Gomera”)

Richard Bovnoczki („Cardinalul”)

Șerban Pavlu („Monștri.”).


Actorul Șerban Pavlu, la Premiile Gopo 2019. FOTO: Agerpres

Cea mai bună actriță în rol secundar

Coca Bloos („Zavera”)

Hanna Hofmann („Touch me not”)

Julieta Szonyi („La Gomera”)

Mădălina Craiu („MO”)

Rodica Lazăr („La Gomera”).

Toate nominaizările AICI.

Cele mai mari șanse la statuete le are filmul lui Corneliu Porumboiu, „La Gomera”, care a strâns 13 nominalizări la Gopo 2020. Pelicula, care s-a turnat în Spania, a fost prezentată la numeroase festivaluri de film din străinătate. Mai mult, Corneliu Porumboiu a fost nominalizat la categoria Palme d’Or a Festivalului de la Cannes.

Șanse mari au și filmele „Heidi” (10 nominalizări), „Monștri.” (9 nominalizări), „Touch Me Not” (9 nominalizări) și „Parking” (8 nominalizări).

Legendara actriță Adela Mărculescu va fi distinsă, în cadrul celei de-a 14-a ediții a Galei Premiilor Gopo, cu Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate, în timp ce apreciatul actor de teatru, film și televiziune Virgil Andriescu,  va fi omagiat cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră.

Premiul Publicului pentru filmul cu cel mai mare succes de box office va merge anul acesta către două filme de comedie, respectiv „Oh, Ramona!” (256.111 spectatori și încasări de 5.016.357 de lei) și „5Gang: Un altfel de Crăciun” (167.025 de spectatori și încasări de 3.762.478 lei).

Gala Premiilor Gopo este un eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Babel Communications.

Fotografii: Agerpres/Adi Marineci

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni