• PRO TV
  • "Anii de sâmbătă seara", o poveste despre o lume care nu mai există şi o generaţie care a făcut istorie, la PRO TV

"Anii de sâmbătă seara", o poveste despre o lume care nu mai există şi o generaţie care a făcut istorie, la PRO TV

"Anii de sâmbătă seara", o poveste despre o lume care nu mai există şi o generaţie care a făcut istorie, la PRO TV

"Anii de sâmbătă seara" este un serial de comedie creat de Nae Caranfil în regia lui Dragos Buliga despre viața și aventurile unor tineri studenți în ultimul deceniu al comunismului în Romania.

Este o poveste personală, despre prieteni, dragoste și rost în viață, spusă cu umor, nostalgie și candoare, inspirată chiar din perioada de studenție a autorului, despre o lume care nu mai există, o lume fără internet și mobil, fără libertate și fără viitor, dar cu aceeași sete de viață. O poveste despre generația tinerilor care au ieșit în stradă în decembrie '89 și pe care o puteți vedea la PRO TV sâmbătă seară, de la ora 22:00.

Nae Caranfil: "Anii de sâmbătă seara înșiruie, într-o formulă de comedie inteligentă,  în 12  episoade, tot atâtea chefuri studențesti din anii 80, ultimul deceniu al dictaturii ceaușiste. Am pornit de la premiza că regimul coercitiv al acelor ani a dezvoltat în rândul tineretului de atunci o formă de revoltă însolită: distractia ca protest anti-sistem.

În absența filmelor, a programelor TV, a muzicii “străine” sau a unor reale perspective profesionale, tinerii acelor ani socializau în spații improprii sau neconvenționale, dar cu o frenezie si o defulare de vitalitate pe care cluburile "de fitze” din ziua de azi nu le cunosc. Spațiul care adună toate aceste energii este, în propunerea mea, un cămin studențesc. Dar unul mai special nu acele “campusuri socialiste” ce îngrămădeau, ca într-un un stup de albine, mii de politehnisti.




E vorba de un spațiu mai redus ca dimensiuni, un imobil de început de secol XX  ce primeste funcția de "Cămin al Facultătilor de Arte din Bucuresti". Aici, studenți la Arte Plastice, Conservator, Litere, Teatru, Film sau Arhitectură, proveniți din diverse regiuni ale țarii, îsi desfasoară o viață privată “la comun” si visează la cariere strălucite si recunoastere internațională. Ei sunt "pensionarii". Pe lângă ei roiesc diversi bucureșteni, în general colegi de an cu primii, în căutarea unui mod de a-și petrece sâmbata seara altfel decât stând acasă, claustrați într-un oras care trage heblul peste tot ce ar putea însemna bună dispoziție, spune Nae Caranfil. 

În episodul pilot, care se petrece în 1980, Ovidiu, student anul I Filologie (același Ovidiu Gorea, personajul principal din Filantropica, cu aproape doua decenii mai devreme) este invitat pentru prima dată la un chef în "clubul"  căminului Facultăților de Arte.

Ovidiu face cunostință cu personajele ce vor popula cea mai mare parte a serialului. De la el află Alex (un fel de leader al grupului, student la arhitectură) de existența în Bucuresti a unui bisnitar care are la vânzare proaspătul album Pink Floyd "The Wall" primul adus în țară, se pare.

Obsesia lui Alex de a asculta discul în aceeasi noapte contamineaza si restul grupului, dar cu toate eforturile, banii necesari nu se strâng. S-ar putea oferi ceva la schimb, dar ce? Cineva are o idee: dacă s-ar auto-oferi una din colegele lor, o fată? De preferință cea mai sexy. Valentina trebuie convisă să se "sacrifice pentru "interesul colectiv". 

 "Anii de sâmbătă seara" premiera sâmbătă, 29 decembrie, de la 22:00, la PRO TV! 

 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni