• PRO TV
  • Costi Max, despre rolul din filmul 5GANG: „Am trăit cel mai frumos moment din viața mea”

Costi Max, despre rolul din filmul 5GANG: „Am trăit cel mai frumos moment din viața mea”

Costi Max, despre rolul din filmul 5GANG: „Am trăit cel mai frumos moment din viața mea”

Costi Max este un vlogger din Medgidia, care se află la început de drum și care, la doar 19 ani, a reușit să facă un pas important în cariera sa: un rol în „5GANG: Un altfel de Crăciun”.

În filmul de Crăciun cu vloggeri, regizat de Matei Dima, Costi este fratele Alinuței și fiul lui Corneliu Carafă, jucat de Micutzu. După cum spune chiar tânărul vlogger, rolul l-a obținut datorită talentului și muncii de care a dat dovadă, dar și cu puțin noroc.

Costi Max  a fost descoperit de Matei Dima la comptetiția „Next big vlogger”, unde a fost favoritul lui, iar apoi tânărul a ajuns în portofoliul Global Talents United. Pentru că a crezut in el, Matei i-a scris special rolul in filmul 5GANG.

Deși inițial el nu a fost inclus în scenariu, Matei a crezut în talentul lui. „Pe Bro l-am cunoscut la concursul „Next big vlogger”. Acolo am făcut împreună un sketch și i-au plăcut foarte mult improvizațiile mele. Asta l-a determinat să păstrăm legătura și să mai lucrăm la alte clipuri. Când mi-a spus că voi avea un rol în film am trăit cel mai frumos moment din viața mea. Eu neavând nici măcar un curs de actorie sau altă pregătire în domeniu”, a spus Costi Max.

Întâlnirea cu idolii lui pe platoul de filmare a fost un vis devenit realitate:„Nu am cuvinte să descriu momentul în care m-am văzut pe platou cu Micutzu și Selly, pe care îi urmăresc de foarte mult timp. În jurul nostru era plin de camere, lumini, microfoane și aparatură profi, iar eu filmam în trecut doar cu telefonul”.

În timpul liber, Costi este pasionat de fotbal, dar în viitor vrea să se dedice unei cariere în actorie: „Cu timpul m-am obișnuit pe platou și m-am distrat foarte tare. Ca hobby am fotbalul. Am practicat la nivel înalt la juniori timp de șapte ani. Îmi place sportul în general, chiar dacă acum nu prea mai fac”.

După această experiență, vloggerul este hotărât să își schimbe domeniul ales cu actoria, pentru a pune bazele unei cariere de lungă durată. „Îmi place foarte mult actoria și asta aș vrea să fac asta toată viața. Acum sunt anul I la ASE, dar după tot ce s-a întamplat, din septembrie o să dau admiterea la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică. Am un respect imens pentru toți oamenii din film și pentru cei ce au făcut posibil ca eu să fac parte din el. În special lui Bro, care reprezintă pentru mine un mentor și o inspirație”, a spus Costi Max.

„5GANG: Un altfel de Crăciun“ este cea mai populară comedie românească, cu număr record de spectatori, din anul 1995. Filmul, lansat pe 27 decembrie, a înregistrat audienţe record în România, cu 302.491 de spectatori raportați în a treia săptămână de la premieră.

Vezi și: SELLY VS EXPLOIT - Trending Review cu Daragiu

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni