• PRO TV
  • EXCLUSIV: 20 de poveşti de Crăciun ale vedetelor Pro Tv. Daniel Niţoiu

EXCLUSIV: 20 de poveşti de Crăciun ale vedetelor Pro Tv. Daniel Niţoiu

EXCLUSIV: 20 de poveşti de Crăciun ale vedetelor Pro Tv. Daniel Niţoiu

O vedetă Pro Tv îţi spune o poveste de Crăciun. Propria poveste de sărbătoare. Mai e puţin până când vine Moşu’.   

Aşa că tu pregăteşte bradul, iar noi venim cu un cadou: povestea vedetei tale preferate! Azi stăm de vorbă cu Daniel Niţoiu, prezentator al rubricii meteo şi corespondent al Ştirilor Pro Tv. 

Crăciunul, cea mai frumoasă amintire a copilăriei

Mai frumos ca în toate poveştile de Crăciun  cu bunici şi nepoţi, Daniel Niţoiu îşi aminteşte că ”cele mai frumoase sărbători le făceam în satul Bărzila, comuna Păcureţi, din Prahova, unde mergeam la bunica mea; eram o mulţime de verişori, bunica avea patru copii, toţi la rândul lor cu copii, aşa că îi umpleam casa; erau anii când simţeam cu adevărat spiritul Crăciunului.”


Foto: Daniel, într-o poză de acum mulţi ani, în care spune că "nu mă recunoaşte nimeni"

“Simţeam că începe Crăciunul deja când mergeam cu adulţii la tăiat de lemne; nu te gandi că cine ştie ce Ninja Warrior eram, ne dădeau şi nouă acolo trei crengi de cărat, dar era frumos că participam la asta; apoi mergeam la tăierea porcului sau eram ocupaţi la săniuş, unde, când eram foarte mici, înhămam câinele la sanie. La un moment dat am dat cu sania într-un copac, îmi amintesc şi azi, era destul de periculos de fapt. Aaaaa, şi mai făceam şi cârnaţi, tobă, sarmale, dar nu mâncam nimic până la Craciun, că ţineam post; mamă, ce mai salivam după prajiturile care se făceau. Aveam o mătuşă care făcea îngheţată de lămâie şi alta care pregătea cozonaci uriaşi. Doamne, cum erau!”

De la Crăciunurile de altădată i-au mai rămas în minte “degetarul de ţuică fiartă pe care ni-l dădea bunica de Crăciun, ca să nu răcim, haha, şi după care simţeam că îmi ies aburi din cap” şi jocurile de şeptică la care se strângea toata familia, la fel ca la Campionatul de Patinaj difuzat pe TV. 

Şi i-a mai rămas foarte vie în minte frica de capra din jocul tradiţional românesc:  “de câte ori mergeam cu colindul sau cu Pluguşorul şi aflam că sunt pe drum cei cu Capra, o luam pe altă parte, ne era teamă de chestia aia mare şi mascată.”

Crăciunul astazi: de la (serialul) “Casa plină”, la filmul “Singur acasă”

“După ce s-a dus bunica mea, din păcate, s-au dus şi reuniunile mari de Crăciun. Acum, ca să glumesc, haha, eu trăiesc pe viu asta cu “Singur acasă” de sărbători. Soţia mea, Marina, lucrează de doi ani la Viena şi ne-am luat de fiecare dată liber de Revelion, aşa că pe 25 decembrie nu ne-am văzut. Am stat însă cu colegii şi a fost frumos şi aşa. Mai ales că soţia mea mi-a făcut o surpriză şi mi-a ascuns un cadou prin casă de care mi-a zis chiar în ziua de Crăciun.”


Daca Mos Crăciun nu vine, să devenim noi Moşu’ 

Daniel îşi aminteşte că, din nu se ştie ce motiv, din Crăciunurile copilăriei lui lipseau darurile: “nu primeam cadouri, la noi nu venea Moş Crăciun şi nu prea eram cu daruri. “ Poate tocmai de asta, ca adult, a devenit el însuşi Moş Crăciun: “eu am terminat actoria şi ştiu să îl imit foarte bine pe Moşu'. Aşa ca, din moment ce e cam greu să îl sune pe Moş Crăciun la Polul Nord, colegii mă sună pe mine să vorbesc cu copiii lor la telefon. Hohoho! Să vezi ce haios e, îmi povestesc copiii că vor jucării şi rochiţe cu verzi.”


foto: piesă de teatru de Crăciun, dramatizare după una din " Poveştile Cristinei"

Mai mult, e Moş Crăciun şi într-o piesă de teatru: “colegii mei, Cristina şi Alex Donovici au scris cărţi de poveşti pentru copii, le-au şi făcut în versiune audio, pe pagina Poveştile Cristinei, (n. a: citite de vedetele Pro Tv)  iar pe una de Crăciun au dramatizat-o. Iar eu joc rolul Moşului.”


foto: piesă de teatru de Crăciun, dramatizare după una din " Poveştile Cristinei"

Şi dacă tot e Moşu’ în atâtea contexte, Daniel Niţoiu are şi un mesaj pentru toţi cei care iubesc Crăciunul: „ Te simţi mai bine dacă dăruieşti decât dacă primeşti. Şi nu e un clişeu. Cel mai frumos Crăciun ca adult l-am avut când am apucat să cumpăr cadouri pentru absolut toate rudele-tot cu banii făcuţi cu un rol de Moş Crăciun, haha.”


Aşa că pentru toţi cei care îşi doresc să fie şi ei Moşu’ pentru cineva drag…AMR foarte puţin!

Foto: Arhivă personală

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni