• PRO TV
  • Cine este Allen Coliban, noul primar al Brașovului

Cine este Allen Coliban, noul primar al Brașovului

Cine este Allen Coliban, noul primar al Brașovului

Allen Coliban, candidatul USR PLUS, este noul primar al Brașovului, reușind la alegerile locale din 27 septembrie să-l învingă pe George Scripcaru, care era primar de 16 ani.

Allen Coliban, în vârstă de 41 de ani, are o experiență de 10 ani în industria IT, 8 ani în consultanță de business şi fonduri europene, 6 ani în dezvoltare organizațională şi managementul performanței și 4 ani de când se află în lumea politică.

Allen Coliban este originar din Scheii Brașovului. Deși a plecat la București pentru studii, acesta a decis să se întoarcă la Brașov pentru a-și crește cele două fiice. 

De asemenea, Allen Coliban este și sportiv, practicând în trecut schiul și curlingul: „Am reprezentat România la Abu Dhabi Adventure Challenge (2007) și la IGWA Guadeloupe (locul 7), dupa ce anterior câștigasem mai multe concursuri în țară.

În schi, am câștigat locul 1 la Campionatele Universitare de Schi Alpin Grupa B (GS, 2005). În curling, am câștigat o medalie de argint la Campionatul European – Grupa C (2013), am fost instructor în Scoția, Cehia, Germania, China, Japonia, iar în 2014 am organizat Campionatele Mondiale și Jocurile Paralimpice”, spune Allen Coliban în prezentarea oficială de pe site-ul colibanprimar.ro/.

Noul primar al Brașovului are foarte multe pasiuni, iar pe pagina de Instagram politicianul își încânta urmăritorii cu sesiuni de cântat la chitară. 
 


Sursă foto: Instagram Allen Coliban


Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni