• PRO TV
  • PRO TV si Ovidiu Anton isi unesc fortele pentru a aduce Eurovision 2016 in Romania

PRO TV si Ovidiu Anton isi unesc fortele pentru a aduce Eurovision 2016 in Romania

PRO TV si Ovidiu Anton isi unesc fortele pentru a aduce Eurovision 2016 in Romania

In contextul evenimentelor recente legate de participarea Romaniei la Eurovision 2016, PRO TV si Ovidiu Anton trimit o scrisoare deschisa catre EBU, European Broadcasting Union, in care ii invita sa isi reconsidere decizia si sa caute alaturi de noi solutiile pentru participarea lui Ovidiu Anton la concursul din Stockholm si pentru a le aduce romanilor Eurovision, la PRO TV. 

Respectam decizia recenta luata de EBU in ceea ce priveste acest subiect. insa, credem ca masurile luate au un impact negativ asupra participantului, telespectatorilor si Romaniei. Ovidiu si echipa lui au investit multa energie si timp pentru a se pregati pentru acest eveniment, avand sustinerea juriului si a romanilor care l-au votat. Este nedrept sa fie retras din competitie in acest stadiu avansat, cu doar doua saptamani inainte de semifinale. Eurovision este perceput ca un eveniment important la nivel national, iar telespectatorii romani nu ar trebui privati de oportunitatea de a-l vedea. Astfel, excluderea lui Ovidiu este o pedeapsa acordata intregii tari, nu unei televiziuni. Europa trebuie sa fie unita, iar aceasta competitie este exemplul perfect. ”, a declarat Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV.

„In ultimii 6 ani am participat constant la Selectia Nationala Eurovision cu dorinta de a castiga si de a merge mai departe in finala internationala, asa incat sunt mai pregatit ca oricand sa urc pe scena concursului. Am muncit mult in toti acesti ani si mai ales in ultima perioada, punand la punct un show cat mai bun pentru Stockholm. Vreau sa le multumesc inca o data romanilor pentru increderea cu care m-au investit prin voturile lor, imi doresc mult de tot sa am ocazia sa le pot demonstra ca au avut dreptate. Le multumesc din suflet si miilor de oameni care m-au sustinut in ultimele zile cu mesaje si petitii online, inseamna enorm pentru mine. Nu in ultimul rand, doresc sa multumesc PRO TV pentru aceasta initiativa generoasa.”, a declarat Ovidiu Anton, castigatorul selectiei nationale Eurovision 2016. 

„In calitatea noastra de post comercial de televiziune, ne dorim sa colaboram cu EBU pentru a sustine participarea lui Ovidiu in concurs si difuzarea evenimentului in Romania. ii invitam pe organizatorii Eurovision sa-si reconsidere pozitia fata de concurent si sa lansam un dialog constructiv pentru a gasi solutiile pentru participarea lui Ovidiu si difuzarea anul acesta in parteneriat cu noi a evenimentului. ”, a continuat Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV.

PRO TV considera ca unul dintre obiectivele strategice EBU este de a pune membrii la baza activitatii lor, fiind uniti de principii precum solidaritatea si ambitia de a servi unui scop comun pentru societate, de aceea credem cu tarie ca impreuna putem gasi o solutie in aceasta situatie.

De asemenea, astazi lansam o petitie online (petitie.protv.ro) prin care ii rugam pe oameni sa isi exprime solidaritatea fata de Ovidiu si sa il sprijine in parcursul catre Eurovision 2016. 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni