• PRO TV
  • Prințul Charles își mută lucrurile la mama. Moștenitorul tronului a ocupat deja o încăpere de la Buckingham

Prințul Charles își mută lucrurile la mama. Moștenitorul tronului a ocupat deja o încăpere de la Buckingham

Prințul Charles își mută lucrurile la mama. Moștenitorul tronului a ocupat deja o încăpere de la Buckingham

Charles, prinț de Wales și moștenitor al tronului britanic, a început să-și mute o parte din lucrurile personale din reședința sa de la Londra în palatul Reginei Elisabeta.

Peste o sută de obiecte personale ale prințului Charles au fost mutate la palat în acest weekend, însă motivul nu are vreo legătură cu o posibilă retragere a reginei Elisabeta de pe tronul Marii Britanii. Deși îi va urma mamei sale la conducerea țării, Charles a transportat o serie de obiecte din colecția sa privată în castelul reginei pentru o expoziție la care a invitat publicul larg.

Cu ocazia aniversării a 70 de ani de viață, prințul de Wales intenționează să le ofere britanicilor acces la lucrurile de valoare sentimentală pe care le-a acumulat de-a lungul anilor. E vorba de obiecte de mobilier, fotografii cu nepoții săi, ornamente, cărți și tablouri, pe care oamenii de rând nu le-au văzut niciodată. Reședința sa oficială de la Londra, Clarence House, e situată la 400 de metri distanță de Palatul Buckingham.

Vizitatorii vor putea vedea aspecte din viața prințului, imortalizate într-o colecție de fotografii care nu au fost făcute publice până acum. Nenumărate tablouri vor umple pereții, în timp ce pe mese vor fi așezate cărți, vaze și fotografii de familie. Printre fotografiile de colecție ale prințului se numără una de la creștinarea prințului George, fiul cel mare al cuplului William-Kate Middleton, dar și fotografii cu prințul Harry în armată și cu nora sa, Meghan Markle, ducesa de Sussex.

„E o expoziție foarte personală, iar lucrările nu sunt prezentate ca la muzeu, izolat, ci în abundență, sunt foarte dense”, spune Vanessa Remington, curatoarea expoziției, pentru bbc.com. Expoziția va fi deschisă publicului până la 30 septembrie 2018.

Una din piesele de rezistență ale expoziției este o mantie cu glugă care i-a aparținut lui Napoleon Bonaparte. Prințul Charles mărturisește că a fost fascinat de fostul împărat francez și de mantia sa, pe care a văzut-o prima dată în interiorul Palatului Windsor.

Charles o va urma la tron pe regina Elisabeta a II-a, după ce aceasta se va retrage de la conducerea Familiei Regale sau când va muri. Suverna, în vârstă de 92 de ani, a bătut deja toate recordurile de domnie, cu cei 65 de ani pe tron pe care i-a împlinit pe 2 iunie 2018

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni