• PRO TV
  • Oscar 2019. O gală marcată de recorduri și premiere în istoria Oscarurilor

Oscar 2019. O gală marcată de recorduri și premiere în istoria Oscarurilor

Oscar 2019. O gală marcată de recorduri și premiere în istoria Oscarurilor

În fiecare an, gala premiilor Academiei Americane de Film le oferă nominalizaților ocazia să spargă recordurile înregistrate de colegii lor de-a lungul istoriei de aproape un secol a Oscarurilor.

Oscar 2019. Cea de-a 91-a ediția a premiilor Oscar a fost marcată de controverse încă de dinaintea anunțării nominalizaților din acest an, ceremonia rămânând fără prezentator ori având drept concurenți la categoria ”cea mai bună peliculă” filme precum ”Green Book” sau ”Bohemian Rhapsody”. 

Citește și. Oscar 2019. Cine sunt marii favoriți și cine ar putea fi surpriza galei Oscar

Și anul acesta, Oscarurile oferă șansa câtorva filme și cineaști să rămână în istorie. 

Iată ce recorduri ar putea fi înregistrate la gala premiilor Oscar 2019.

Black Panther ar putea seta un precedent pentru filmele cu supereroi

Black Panther a stabilit deja un record, devenind primul film cu supereroi nominalizat la Oscar, la categoria ”cea mai bună peliculă a anului”. Dacă va câștiga, acesta va fi primul film cu supereroi care câștigă statueta aurită în toată istoria premiilor Academiei Americane de Film. 

Spike Lee ar putea fi prima persoană de culoare care câștigă la categoria ”cel mai bun regizor”

Chiar dacă Spike Lee este deja o legendă la Hollywood, munca sa ca regizor nu i-a adus niciodată un premiu Oscar. Acest lucru s-ar putea schimba în acest an, Lee fiind nominalizat la categoria ”cel mai bun regizor” pentru filmul BlacKkKlansman. Dacă ar câștiga, ar deveni prima persoană de culoare care ia o statuetă aurită la această categorie. 

Mahershala Ali ar putea deveni al doilea actor de culoare din istorie cu mai multe premii Oscar

Dacă Mahershala Ali, nominalizat la categoria cel mai bun actor în rol secundar pentru ”Green Book”, câștigă la cea de-a 91-a gală a premiilor Oscar, acesta va deveni cel de-al doilea actor de culoare cu mai multe statuete Oscar. Cel dinaintea lui este Denzel Washington, care a câștigat pentru rolurile din Glory (1989) și Training Day (2001). Mahershala Ali a mai câștigat un Oscar în 2017, pentru rolul din Moonlight. 

Amy Adams, record de Oscaruri ratate

Printre fanii săi, faptul că nu a câștigat niciodată un Oscar este deja o glumă consacrată. Adams, care este nominalizată la categoria ”cea mai bună actriță în rol secundar”, pentru rolul din „Vice”, a pierdut până acum de cinci ori. 

”Roma” ar putea deveni primul film într-o limbă străină care să câștige statueta pentru ”cea mai bună peliculă”

Filmul Netflix ”Roma” a intrat deja în istorie. Aflându-se printre favoriții la categoria ”cel mai bun film”, „Roma ar putea fi a doua peliculă într-o limbă străină din istoria Oscarurilor care câștigă mult-râvnita statuetă, după  ”Crouching Tiger, Hidden Dragon”, în 2000. Roma, de asemenea, este primul film Netflix care câștigă o nominalizare la premiilor Oscar. 

Foto. Getty

Vezi și: Serialul "VLAD", petrecere de lansare ca la Oscaruri

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni