• PRO TV
  • Hope Concert 2017 ii aduce in premiera pe scena Ateneului pe Loredana, Andra si Marius Manole

Hope Concert 2017 ii aduce in premiera pe scena Ateneului pe Loredana, Andra si Marius Manole

Hope Concert 2017 ii aduce in premiera pe scena Ateneului pe Loredana, Andra si Marius Manole

Pe 7 mai, la Ateneul Roman, va avea loc cea de-a cincea editie a Hope Concert, gala organizata de Fundatia Hope and Homes for Children in sprijinul copiilor vulnerabili din Romania. Si editia din acest an reuneste artisti importanti, aducand pe scena Ateneului muzica clasica, pop si rock.

Loredana, Andra, mezzosoprana Roxana Constantinescu, Adrian Despot, liderul formatiei Vita de Vie, si renumitul Cor National de „Camera Madrigal–Marin Constantin” participa pentru prima data la Hope Concert. Actorul Marius Manole, pianistul Andrei Licaret si Ansamblul Violoncellissimo condus de maestrul Marin Cazacu se afla si ei pe afisul evenimentului. Concertul va fi prezentat de Amalia Enache, jurnalist PRO TV, alaturi de Dragos Bucurenci, activist civic. 

Editia a cincea a Hope Concert este una a premierelor: Loredana si Andra vor canta pentru prima data pe scena Ateneului Roman, alaturi de Ansamblul Violoncellissimo condus de maestrul Marin Cazacu. Ele vor interpreta piese proprii, reorchestrate special pentru ansamblul de violoncele. Mezzosoprana Roxana Constantinescu, artista cu o remarcabila cariera internationala, vine in Romania special pentru acest eveniment, dupa ce a adunat aplauze pe scene internationale, precum teatrul liric „La Fenice” din Venetia, operele din Roma, Zurich, Toulouse, Berlin sau Tokyo. 

Adrian Despot, solistul trupei Vita de Vie, se alatura si el in premiera Hope Concert pentru a contribui la indeplinirea visului Hope and Homes for Children, acela de a oferi o casa si o familie fiecarui copil. Lista este completata de actorul Marius Manole, care a primit recent titlul de Ambasador Hope and Homes for Children, pianistul Andrei Licaret, prezent la toate editiile Hope Concert si de Corul National de „Camera Madrigal - Marin Constantin”. Compozitorii Catalin Cretu si Dor Niculescu au reorchestrat piesele muzicale din program intr-o maniera inedita, adaptata pentru orchestra de violoncele. Gala va cuprinde si numeroase proiecte artistice relizate chiar de beneficiarii programelor Hope and Homes for Children, care sunt de fiecare data implicati in  eveniment. 

La eveniment si-au anuntat participarea printesa Marina Sturdza, presedinte onorific al Hope and Homes for Children, ambasadori, reprezentanti ai numeroase companii, vedete si alte personalitati, care au ales sa isi arate astfel sprijinul pentru programele desfasurate de fundatie si pentru copiii din aceste programe. 

Ca fiica de invatatoare si ca mama, stiu cat de important e orice ajutor care vine catre copii in perioada de formare. E o onoare pentru mine sa ma alatur anul acesta campaniei Hope and Homes for Children, iar muzica mea sa aduca, prin Hope Concert, beneficii directe unor copii care au nevoie de sprijinul nostru”, a spus Loredana.

Am crescut intr-o familie modesta, cu patru copii, in care imparteam si hainele, si jucariile, si asta m-a ajutat sa inteleg mai tarziu cat de important este sa traiesti intr-o casa in care sa simti dragostea neconditionata a celor din jur si cum asta iti da putere sa fii asa cum iti doresti. Parintii mei au facut numeroase sacrificii ca eu sa devin artista de astazi si cred ca fiecare copil merita aceasta sansa”, a adaugat si  Andra.

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni