• PRO TV
  • (VIDEO) O victimă a producătorului Harvey Weinstein a făcut publică o înregistrare pentru a dovedi că spune adevărul

(VIDEO) O victimă a producătorului Harvey Weinstein a făcut publică o înregistrare pentru a dovedi că spune adevărul

(VIDEO) O victimă a producătorului Harvey Weinstein a făcut publică o înregistrare pentru a dovedi că spune adevărul

Sky News a obținut și difuzat o înregistrare video în care producătorul american Harvey Weinstein flirtează cu una dintre femeile care l-au acuzat de viol.

Melissa Thompson, femeia care a și oferit înregistrarea postului TV, a spus că Weinstein a violat-o după o întâlnire de afaceri pe care au avut-o în 2011, în New York. 

Benjamin Brafman, avocatul producătorului, a fost contactat de AFP pentru a oferi un punct de vedere, însă a refuzat. 

Totuși, el a precizat pentru revista People că filmulețul e trunchiat și că nu prezintă întregul context. 

La un moment dat în înregistrare, Weinstein ajunge sub masă şi îşi mişcă braţul spre piciorul lui Thompson, însă avocatul producătorului spune că „flirtul e ceva normal”.



Luna trecută, Harvey a fost din nou în atenția presei pentru că un judecător american le-a dat voie avocaților săi să includă în strategia apărării copii ale mailurilor unei femei care l-a acuzat de viol, scrie Variety. 

Judecătorul a precizat atunci pentru BBC că mailurile vor putea fi, însă, folosite doar dacă avocații lui Weistein se angajează să nu menționeze numele femeii în moțiunea prin care urmează să ceară respingerea cazului penal.

Avocații lui Weinstein au spus că, prin intermediul corespondenței electronice dintre cei doi, vor să arate în instanță că femeia minte, de vreme ce mailurile respective arată că ea a rămas prietenă cu Wenistein încă patru ani după presupusul viol.

Folosirea corespondenței electronice într-un caz penal contravine, totuși, unui alt set de legi, care protejează secretul corespondenței electronice, precizează Variety, prin urmare decizia ar urma să fie una fără precedent.

Context: peste o sută de femei, printre care actriţe precum Angelina Jolie, Rose McGowan şi Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariţiei, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. 

Weinstein, în vârstă de 66 de ani, a pledat nevinovat în fața instanței și a negat public acuzațiile aduse, însă este, în acest moment, subiectul mai multor anchete care se desfășoară în mai multe orașe din Statele Unite și Europa. Printre acestea se numără și New York, Londra și Los Angeles.

Producătorul a făcut tratament pentru dependenţa de sex în ultima perioadă și va fi închis dacă e găsit condamnat.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni