• PRO TV
  • Cătălin Botezatu și-a făcut testamentul. Cui îi lasă designerul averea

Cătălin Botezatu și-a făcut testamentul. Cui îi lasă designerul averea

Cătălin Botezatu și-a făcut testamentul. Cui îi lasă designerul averea

Creatorul de modă a păcălit moartea luna trecută, iar acest incident l-a pus pe gânduri. Botezatu a dezvăluit că și-a scris deja testamentul, pentru a nu fi luat pe nepregătite de„ doamna cu coasa”.

La începutul lunii trecute, Cătălin Botezatu (52 de ani) s-a internat într-o clinică din Turcia, unde a primit un diagnostic alarmant: neoplasm mucinos, o tumoră rară care afectează colonul.

Medicii din Istanbul i-au extirpat țesutul bolnav și au preîntâmpinat apariția unui cancer periculos. Cu toate acestea, designerul vestimentar e prevăzător și a anunțat că și-a scris testamentul.

„De-a lungul timpului am făcut donaţii importante unor instituţii din România, dar mai ales din afară. Aşa că tot ce rămâne, mult-puţin, va ajunge acolo unde trebuie. O parte din ce am se va duce în scopuri caritabile. Mai mult de jumătate va merge către bătrâni, restul este canalizat către o persoană dragă mie. Prietenii mei știu deja că mi-am făcut testamentul, totul e scris. Părinţii mei nu au nevoie de bani, au tot ce le trebuie pentru cât vor mai trăi. Iar moştenitorii mei sunt asiguraţi”, a declarat Botezatu pentru revista Viva.

Citește și: Cum arăta Cătălin Botezatu la începutul carierei de model. Fotografiile în care designerul este imposibil de recunoscut

Cătălin Botezatu nu a dezvăluit ce avere a strâns de-a lungul timpului, însă afacerile sale cu confecții și haine de lux merg bine în țară. Designerul are trei fabrici de îmbrăcăminte, care alimentează 5 magazine proprii și 60 de magazine partenere. 

Mai mult, Bote deține un magazin de haine la Milano și e acționar la mai multe cluburi de noapte din România.

Fotografii: Agerpres/Facebook

Vezi și VIDEO: Cătălin Botezatu, probleme și cu inima

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni