• PRO TV
  • Când apare ultimul sezon al serialului Games of Thrones. Data premierei a fost confirmată oficial

Când apare ultimul sezon al serialului Games of Thrones. Data premierei a fost confirmată oficial

Când apare ultimul sezon al serialului Games of Thrones. Data premierei a fost confirmată oficial

După doi ani de așteptare, fanii serialului Games of Thrones (GoT) au primit și confirmarea oficială.

Postul american de televiziune HBO a anunțat pe Twitter că primul episod din ultimul sezon al serialului va fi difuzat anul acesta, în 14 aprilie.

Pe lângă acest anunț, HBO a mai dat publicității și un trailer în care apar Jon, Sansa și Arya Stark. 


HBO a mai anunțat că toate cele 6 episoade din sezonul al 8-lea al “Games of Thrones” au fost produse de David Benioff, D.B. Weiss, David Nutter şi Miguel Sapochnik.

Anul trecut au fost anunțate și mai multe seriale de tip spinoff. Astfel, potrivit producătorilor serialului, citați de ediția americană a revistei Fortune, GoT va avea și un prequel, în care actrița Naomi Watts va juca rolul unei persoane care ascunde „un secret întunecat”. 



Foto: Naomi Watts

Producătorii au mai precizat, la începutul lunii iulie, că povestea noii serii are loc cu câteva mii de ani înainte de evenimentele din „Game Of Thrones”. 

Scenariul noului spinoff va fi semnat de Jane Goldman (căreia îi aparține și scenariul filmului cu anti-supereroi ,,Kick-Ass”, un must-see) și de scriitorul George R.R. Martin.

GoT este cel mai de succes program al HBO, cu circa 30 de milioane de telespectatori în Statele Unite şi alte zeci de milioane de fani în întreaga lume. Producţia este bazată pe romanele lui George R.R. Martin din seria „A Song of Ice and Fire”.

"Game of Thrones" a primit în total 128 de nominalizări din partea Television Academy, obţinând 47 de premii Emmy, dar și cinci trofee din partea Sindicatului actorilor americani, precum şi un premiu Peabody.

Primul episod din "Game of Thrones" a fost difuzat tot în aprilie, dar anul 2011. 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni